Întrebări



Din toate-n astă lume câte sunt
Nu știu prea mult, dar știu atâta doar:
Că te iubesc de ceruri mai presus,
Că viața, parcă, mi te-a oferit în dar.
 
Nu înțeleg cum cresc copacii drept,
Nici florile cum își desfac petala,
Știu doar că-n orice clipă-abia aștept
Să îmi respiri, să îți respir... sfiala.


De ce-s un râu năvalnic lângă tine?
De ce-s o mare lină ce mă treci?
De ce par zările așa senine?
Când ochii tăi spre mine îi apleci...

Curg clipele în valuri cristaline,
Dansez, visez și-mi e atât de bine!



Cornelia Vîju

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.